logo
Contacteaza-ne:
Email: secretariat@socola.eu

NORMA din 15 aprilie 2016 DE APLICARE a Legii sănătăţii mintale

NORMA din 15 aprilie 2016 DE APLICARE a Legii sănătăţii mintale şi a protecţiei persoanelor cu tulburări psihice nr. 487/2002

DOWNLOAD NORMA15 FISIER

 

CAPITOLUL I: Dispoziţii generale

Art. 1

(1)Prezentele norme de aplicare reglementează condiţiile speciale de îngrijire din structurile de psihiatrie pentru pacienţii adulţi şi copii, drepturile persoanelor internate în unităţile de profil, măsurile de contenţie, precum şi criteriile pe care o organizaţie neguvernamentală trebuie să le îndeplinească în situaţia în care efectuează vizite de monitorizare în unităţile sanitare cu specific psihiatric.

(2)În cadrul Programului naţional de sănătate mintală şi profilaxie în patologia psihiatrică al Ministerului Sănătăţii, Centrul Naţional de Sănătate Mintală şi Luptă Antidrog, cu avizul Comisiei de psihiatrie şi psihiatrie pediatrică a Ministerului Sănătăţii, propune şi monitorizează programe de depistare precoce a unor tulburări psihice cu impact socioeconomic major şi de promovare a sănătăţii mintale în populaţia generală.

(3)Evaluarea capacităţii psihice se va face la un interval de 6-12 luni în funcţie de legislaţia specifică sectoarelor de activitate, realizându-se prin centrele de sănătate mintală cu viza medicilor specialişti în specialitatea medicina muncii.

CAPITOLUL II: Norme de îngrijire

Art. 2

(1)Calitatea îngrijirilor este asigurată de o unitate funcţională constituită de echipa terapeutică şi structurile în care aceasta îşi desfăşoară activitatea.

(2)Echipa terapeutică este compusă din medici specialişti în specialitatea psihiatrie, respectiv psihiatrie pediatrică, psihologi, asistenţi sociali, asistenţi medicali şi alt personal de specialitate în funcţie de activităţile desfăşurate, conform legii.

(3)Echipa terapeutică este condusă de un medic psihiatru.

(4)Medicul coordonator al echipei terapeutice organizează serviciile acordate în cadrul unităţii de îngrijire, în funcţie de nevoile pacienţilor.

Art. 3

(1)Dotările minime obligatorii dintr-o structură de psihiatrie sunt:

a)paturi repartizate în saloane, inclusiv de supraveghere continuă bărbaţi şi femei, cu respectarea normelor prevăzute de legislaţia în vigoare;

b)cabinete de consultaţii;

c)săli de psihoterapie individuală sau de grup;

d)spaţii pentru terapie ocupaţională, educaţională, recreativă;

e)săli de tratament;

f)săli de mese.

(2)Serviciile medicale minime pe care o structură psihiatrică trebuie să le asigure sunt:

a)diagnosticul şi tratamentul tulburărilor psihice acute şi cronice;

b)evaluări psihologice;

c)consiliere şi psihoeducaţie pentru pacienţi şi familiile lor;

d)programe de terapie ocupaţională, educativă şi recreativă.

Art. 4

(1)Într-o structură de psihiatrie pediatrică, echipa terapeutică este compusă din: medici specialişti în specialitatea psihiatrie pediatrică sau specialităţile asimilate acesteia, psihologi, asistenţi medicali, logoped, personal de îngrijire, alt personal de specialitate în funcţie de activităţile desfăşurate, conform legii.

(2)Dotările minime obligatorii dintr-o structură de psihiatrie pediatrică sunt:

a)paturi repartizate în saloane cu respectarea normelor prevăzute de legislaţia în vigoare;

b)cabinete de consultaţii;

c)cabinete de psihologie/psihometrie;

d)săli de terapie prin joc, de terapie ocupaţională, educativă şi recreativă;

e)săli de terapie de grup;

f)săli de tratament;

g)săli de mese.

(3)Serviciile medicale minime pe care o structură de psihiatrie pediatrică trebuie să le asigure sunt:

a)diagnosticul şi tratamentul tulburărilor psihice acute şi cronice la copil şi adolescent;

b)evaluarea psihoneurodezvoltării;

c)evaluare psihologică;

d)consiliere şi psihoeducaţie pentru pacienţi şi familiile lor;

e)programe de terapie ocupaţională, educativă şi recreativă.

Art. 5

(1)Transferul pacienţilor se efectuează după cum urmează:

a)între secţiile de acuţi ale unei unităţi sanitare;

b)între secţiile acut-cronic sau cronic-acut;

c)între o unitate sanitară de psihiatrie şi un spital general;

d)între un spital general şi o unitate de psihiatrie;

e)între o unitate sanitară de psihiatrie sau un spital general şi un spital de psihiatrie şi pentru măsuri de siguranţă, în cazul unui pacient căruia i se aplică măsura de siguranţă prevăzută de legea penală.

(2)Transferul unui pacient între secţiile de acuţi se efectuează prin transfer direct, pe baza foii de observaţie clinică generală.

(3)Transferul unui pacient între secţiile acut-cronic sau cronic-acut se face prin externarea pacientului şi reinternarea în secţia dorită, elaborându-se o nouă foaie de observaţie clinică generală cu păstrarea unei copii a celei vechi pentru datele necesare.

(4)În cazul unui consult interdisciplinar într-o altă unitate sanitară, acesta se va efectua pe foaie de observaţie clinică generală a pacientului.

(5)Transferul pacientului către altă unitate sanitară se va face cu bilet de trimitere şi o copie de pe foaia de observaţie clinică generală a pacientului.

(6)Transferul într-o secţie a altui spital se face din cauza:

a)agravării afecţiunii pentru care pacientul este internat cu afectarea funcţiilor vitale;

b)apariţiei pe parcursul spitalizării a unor comorbidităţi care nu pot fi tratate la nivelul spitalului;

c)necesităţii unor îngrijiri de lungă durată într-o unitate de boli cronice.

CAPITOLUL III: Norme privind internarea voluntară

Art. 6

(1)La internarea cu consimţământul pacientului sau în cazul pacientului minor cu consimţământul aparţinătorului legal, pacientul sau aparţinătorul va primi informaţii privind regulamentul unităţii sanitare respective şi explicaţii la orice clarificare solicitată.

(2)Pacientul sau, în cazul minorilor, aparţinătorul are dreptul să acceseze serviciile medicale oferite de unitatea sanitară în conformitate cu indicaţiile medicale individualizate şi cu regulamentul intern al unităţii sanitare.

(3)Pacientul sau, în cazul minorilor, aparţinătorul are dreptul să solicite oricând externarea cu respectarea procedurilor descrise în regulamentul intern al unităţii sanitare.

(4)Pe parcursul internării, pacienţii vor fi supravegheaţi în funcţie de indicaţia medicală curentă şi în conformitate cu regulamentul intern al unităţii sanitare. Supravegherea se va efectua la intervale variabile, cu respectarea intimităţii persoanei.

(5)Pe parcursul internării, pacientul poate părăsi pe o durată determinată unitatea sanitară cu aprobarea medicului de gardă sau a medicului curant.

(6)Dacă medicul de gardă consideră că părăsirea temporară a unităţii sanitare contravine scopului internării pacientului, motivul va fi explicat acestuia. Dacă decizia pacientului rămâne neschimbată şi medicul psihiatru nu consideră ca fiind întrunite criteriile pentru declanşarea procedurii de internare nevoluntară, pacientul va consemna solicitarea sa în foaia de observaţie sub semnătură proprie, iar personalul de serviciu va întocmi actele de externare.

(7)Constatarea absenţei unui pacient va fi adusă imediat la cunoştinţa medicului de gardă. În foaia de observaţie a pacientului vor fi menţionate ora şi minutul la care s-a constatat absenţa.

(8)Absenţa nejustificată a pacientului pe o perioadă mai mare de 8 ore determină externarea din oficiu a acestuia.

CAPITOLUL IV: Norme privind internarea nevoluntară

Art. 7

(1)Cazurile în care se declanşează procedura de internare nevoluntară sunt:

a)prezenţa comportamentului violent acut pe fondul unei tulburări psihice;

b)prezenţa riscului evident şi iminent de vătămare pentru sine sau pentru alte persoane din cauza unei tulburări psihice;

c)motive medicale întemeiate care indică faptul că absenţa instituirii imediate a unui tratament adecvat ar creşte riscul pentru un comportament care aduce vătămare pentru sine sau pentru alte persoane sau deteriorare gravă a sănătăţii mintale.

(2)Solicitarea internării nevoluntare se formulează de una dintre persoanele prevăzute la art. 56 alin. (1) din Legea sănătăţii mintale şi a protecţiei persoanelor cu tulburări psihice nr. 487/2002, republicată.

(3)Solicitarea trebuie să includă:

a)datele de identitate şi calitatea solicitantului;

b)datele de identitate ale persoanei în cauză şi precizarea antecedentelor medicale cunoscute;

c)descrierea motivelor şi circumstanţelor care au determinat solicitarea de internare nevoluntară;

d)data şi ora solicitării;

e)semnătura solicitantului.

(4)În cazul transportului persoanei în cauză la spital ca urmare a unei solicitări de internare nevoluntară, acesta se va face în condiţii cât mai puţin restrictive, cu luarea tuturor măsurilor posibile pentru siguranţa şi respectarea integrităţii şi demnităţii persoanei în cauză.

(5)În momentul prezentării la camera de gardă, personalul serviciilor care au asigurat transportul va întocmi un raport care va include:

a)numele, prenumele şi calitatea persoanei care a decis transportul;

b)numele şi prenumele membrilor echipajului de transport şi însoţitorului;

c)prezenţa sau absenţa consimţământului persoanei în cauză pentru transportul la unitatea sanitară;

d)descrierea comportamentului persoanei pe parcursul transportului şi, după caz, măsurile restrictive şi terapeutice care s-au aplicat.

(6)Garantarea drepturilor fundamentale ale persoanei pe parcursul transportului la camera de gardă este în sarcina şi pe răspunderea personalului care efectuează transportul, fiind reglementată de norme proprii.

(7)Medicul psihiatru trebuie să efectueze imediat o evaluare psihiatrică a persoanei în cauză. În luarea deciziei, medicul trebuie să ia în considerare starea pacientului, istoricul medical cunoscut, riscul de vătămare pentru sine sau pentru alte persoane, circumstanţele descrise în solicitare şi oportunitatea internării nevoluntare faţă de alte mijloace terapeutice sau legale.

(8)Dacă starea psihică a persoanei la momentul examinării necesită tratament de specialitate, acest lucru va fi adus la cunoştinţa acesteia sau reprezentantului legal, după caz, împreună cu motivele care stau la baza acestei decizii.

(9)În cazul în care persoana examinată nu îşi dă consimţământul pentru internare şi tratament şi nu sunt întrunite condiţiile pentru internare nevoluntară, medicul psihiatru va informa persoana examinată asupra beneficiilor tratamentului medical şi a dreptului acesteia de a solicita o a doua opinie. În acest caz, persoana va confirma prin semnătură în fişa/registrul de prezentare faptul că refuză internarea şi tratamentul medical, putând părăsi în orice moment unitatea sanitară.

(10)În cazul în care persoana examinată nu îşi dă consimţământul pentru internare şi tratament, dar medicul psihiatru consideră că sunt întrunite condiţiile pentru internare nevoluntară, acesta va declanşa procedura de internare nevoluntară.

(11)Pacientul va fi informat imediat despre decizia şi procedura de internare nevoluntară, precum şi motivele care o susţin printr-un limbaj adecvat stării psihice curente şi particularităţilor socioculturale ale acestuia.

(12)În cazul în care pacientul are un reprezentant legal sau convenţional cunoscut, acesta va fi informat în termen de 24 de ore asupra deciziei şi modalităţilor de contestare a acesteia.

(13)Dacă starea psihică a persoanei nu permite înţelegerea implicaţiilor ce decurg din decizia de internare nevoluntară sau afectează clar capacitatea de a se îngriji de interesele proprii şi nu există informaţii referitoare la un reprezentant legal, medicul are obligaţia de a informa conducerea unităţii medicale cu privire la propunerea sa de internare nevoluntară sau, în caz de urgenţă psihiatrică, la declanşarea procedurii de internare nevoluntară şi la lipsa informaţiilor referitoare la reprezentantul legal.

(14)Conducerea unităţii va transmite informaţia, de îndată, autorităţii tutelare sau, în cazul minorilor, direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului din unitatea administrativ-teritorială în care pacientul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, în cazul în care acestea nu sunt cunoscute, celor în a căror unitate administrativ-teritorială se află unitatea medicală.

(15)Medicul psihiatru care propune internarea nevoluntară va trimite conducerii spitalului, în termen de 24 de ore, documentaţia necesară evaluării acestei măsuri.

(16)Formularul-tip de notificare a comisiei de internări nevoluntare a unităţii sanitare de către medicul specialist psihiatru este prevăzut în anexa nr. 2 la prezentele norme de aplicare.

(17)Comisia de evaluare a internării nevoluntare va analiza propunerea şi va adopta soluţia de acceptare sau respingere a acesteia cu majoritate de voturi.

(18)Hotărârea comisiei va cuprinde, pe lângă diagnosticul stabilit, soluţia adoptată şi motivarea soluţiei, precum şi precizarea, după caz, a existenţei unui reprezentant legal sau convenţional, respectiv a demersurilor întreprinse pe lângă autoritatea tutelară sau direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului.

(19)Hotărârea va fi semnată de toţi membrii comisiei şi va fi înaintată conducerii spitalului în cel mai scurt timp. Eventuala opinie separată a unui membru al comisiei se va consemna şi motiva distinct în hotărâre, sub semnătură.

(20)Hotărârea de internare nevoluntară a comisiei se va consemna în dosarul medical al pacientului şi va fi comunicată în scris acestuia, precum şi reprezentantului său legal sau convenţional, dacă acesta există.

(21)Formularul-tip de notificare a conducerii unităţii sanitare de către comisia de internări nevoluntare este prevăzut în anexa nr. 3 la prezentele norme de aplicare.

(22)Decizia de internare nevoluntară a comisiei va fi înaintată de către conducerea unităţii medicale, în termen de 24 de ore, judecătoriei în a cărei circumscripţie se află unitatea medicală, odată cu documentele medicale referitoare la pacientul în cauză. În situaţia în care până la adoptarea deciziei nu fusese identificat reprezentantul legal al pacientului, o copie a deciziei va fi comunicată de îndată şi autorităţii tutelare sau direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului, cu precizarea etapelor următoare ale procedurii şi a faptului că a fost sesizată judecătoria.

(23)Formularul-tip de notificare a judecătoriei în a cărei circumscripţie se află unitatea medicală este în anexa nr. 4 la prezentele norme de aplicare.

CAPITOLUL V: Norme speciale de îngrijire

Art. 8

(1)În cazul în care toate intervenţiile terapeutice uzuale folosite pentru a salva de la un pericol real şi concret viaţa, integritatea corporală sau sănătatea pacientului sau a unei alte persoane eşuează, se poate recurge la restricţionarea libertăţii de mişcare a pacientului prin mijloace specifice protejate.

(2)Măsurile specifice protejate vor fi aplicate pe principiul minimei restricţii, proporţional cu gradul de pericol.

(3)Măsurile de restricţionare a libertăţii de mişcare a pacientului sunt izolarea şi contenţionarea.

(4)Prin izolare se înţelege plasarea pacientului într-o încăpere special prevăzută şi dotată în acest scop. Încăperea trebuie să ofere posibilitatea unei observări continue a pacientului, să fie iluminată şi aerisită în mod corespunzător, să aibă acces la grup sanitar propriu şi să fie protejată în aşa fel încât să prevină rănirea celui izolat. Nu pot fi izolate concomitent în aceeaşi încăpere mai multe persoane.

(5)Amenajarea incintei protejate se va realiza prin utilizarea unor materiale fonoizolante; pereţii vor fi acoperiţi cu material durabil, dintr-o singură bucată, fără îmbinări vizibile; podeaua va fi acoperită cu linoleum dintr-o singură bucată, iar iluminatul va fi protejat, cu voltaj mic. Uşa va fi metalică, dispunând de fereastră de vizitare. Ferestrele vor fi dublate, cu suprafeţe vitrate din plexiglas rezistent la zgârieturi, spargere şi foc, având jaluzele şi sistem de deschidere din exterior.

(6)Dotările minimale ale unei incinte protejate sunt următoarele: scaun şi masă fixate în perete cu colţuri rotunjite; pat fixat în podea cu saltea; duş direct din tavan; lavoar şi vas de toaletă din metal, fixate în perete.

(7)Pe perioada dispunerii măsurii izolării, pacientul va păstra îmbrăcămintea, precum şi orice articole de uz personal sau cu semnificaţie religioasă, cu excepţia situaţiilor în care păstrarea acestora ar putea afecta siguranţa proprie sau a personalului medical.

(8)Izolarea trebuie aplicată pe o durată minimă de timp şi va fi revizuită periodic, la un interval de cel mult două ore. Pe parcursul măsurii de izolare, pacientul va fi monitorizat la fiecare 15 minute.

(9)Măsura de izolare va fi ridicată imediat ce situaţia de pericol care a impus măsura s-a rezolvat.

(10)Pacientul şi reprezentantul său legal/convenţional vor fi informaţi cu privire la măsura izolării şi despre procedura de revizuire periodică a acesteia.

Art. 9

(1)Prin contenţionare, în sensul prezentelor norme, se înţelege utilizarea unor mijloace adecvate prin care pacientul este imobilizat parţial sau total.

(2)Contenţionarea nu poate fi folosită ca pedeapsă sau ca mijloc de a suplini lipsa de personal ori de tratament.

(3)Dispozitivele de contenţionare sunt curelele late din piele sau echivalente, prevăzute cu sistem de prindere pentru pat şi cu manşete pentru articulaţiile carpiene, tarsiene, torace şi genunchi. Curelele şi manşetele trebuie să fie ajustabile, cu căptuşeală dublată de un material moale (burete, pâslă, poliuretan special etc.).

(4)Este interzisă folosirea materialelor improvizate (feşe, tifon, sfoară etc.) care pot provoca leziuni pacientului contenţionat.

(5)La imobilizarea pacientului trebuie depuse toate eforturile pentru evitarea durerii sau leziunilor şi este interzis orice comportament nedemn sau abuziv faţă de pacient (agresiune verbală, lovire intenţionată, prezenţa altor pacienţi sau persoane neautorizate).

(6)Poziţia de contenţionare este în decubit dorsal, cu braţele pe lângă corp. Este interzisă imobilizarea capului sau gâtului, precum şi a braţelor de picioare.

(7)Manşetele trebuie aplicate astfel încât să permită mişcări minime ale membrelor şi să nu afecteze sub nicio formă respiraţia şi circulaţia sangvină.

(8)Pe durata contenţionării, pacientul îşi va păstra îmbrăcămintea, iar necesităţile vitale (alimentaţie, hidratare şi excreţie) şi de comunicare vor fi asigurate fără impedimente.

(9)Personalul medical va evalua starea pacientului contenţionat la fiecare 15 minute, examinând semnele vitale, menţinerea confortului şi apariţia posibilelor efecte secundare.

(10)Toate informaţiile în legătură cu măsura contenţionării vor fi consemnate atât în foaia de observaţie, cât şi în Registrul măsurilor de izolare şi contenţionare.

(11)În foaia de observaţie şi în Registrul măsurilor de izolare şi contenţionare vor fi consemnate următoarele informaţii:

a)ora şi minutul instituirii măsurii restrictive;

b)gradul de restricţie (parţial sau total), în cazul contenţionării;

c)circumstanţele şi motivele care au stat la baza dispunerii măsurii restrictive;

d)numele medicului care a dispus măsura restrictivă;

e)numele membrilor personalului medical care au participat la aplicarea măsurii restrictive;

f)prezenţa oricărei leziuni fizice suferite de pacient sau personalul medical în legătură cu aplicarea măsurii restrictive;

g)ora şi minutul fiecărei vizite de monitorizare a pacientului cu precizarea valorilor funcţiilor vitale, îndeplinirii nevoilor fiziologice sau altor nevoi, după caz;

h)ora şi minutul ridicării măsurii restrictive.

(12)Pacientul şi/sau reprezentantul său legal/convenţional va/vor fi informat/ţi cu privire la măsura contenţionării şi procedura de revizuire periodică a acesteia.

(13)Modelul de convenţie pentru desemnarea reprezentantului convenţional este prevăzut în anexa nr. 5 la prezentele norme de aplicare.

(14)Contenţionarea trebuie aplicată pe o durată cât mai scurtă de timp posibil şi nu poate depăşi 4 ore.

(15)În situaţia în care imobilizarea nu a fost iniţiată din dispoziţia medicului, acesta va fi informat în maximum 30 de minute.

(16)Toate intervenţiile fizice din timpul imobilizării trebuie să aibă în vedere vârsta, sexul, cultura, limba şi istoricul medical, dizabilitatea sau nevoile speciale ale pacientului, sarcina, date care se vor regăsi şi în foaia de observaţie.

Art. 10

(1)În cazul pacienţilor sub 18 ani, contenţionarea are drept scop susţinerea tratamentului medicamentos în cazul agitaţiei psihomotorii şi evitarea autovătămării.

(2)În cazul pacienţilor sub 18 ani, contenţia se va face numai cu avizul medicului curant sau al medicului de gardă, medic specialist: psihiatru sau neuropsihiatru pediatric, acolo unde există şi cu acordul scris al părintelui sau aparţinătorului legal, prevăzut în consimţământul semnat de tutore la internare, doar după ce au fost epuizate toate mijloacele/metodele de convingere şi liniştire a pacientului.

(3)Dispozitivele de contenţionare sunt curelele late din piele sau echivalente, prevăzute cu sistem de prindere pentru pat şi cu manşete pentru articulaţiile carpiene, tarsiene, torace şi genunchi. Curelele şi manşetele trebuie să fie ajustabile, cu căptuşeală dublată de un material moale (burete, pâslă, poliuretan special etc.).

(4)Dispozitivele speciale de protecţie sunt mănuşile şi casca specială de protecţie.

(5)Durata contenţionării trebuie să fie scurtă, maximum 30 de minute, cu posibilitatea de repetare în cursul aceleiaşi zile.

(6)Izolarea pacienţilor sub 18 ani este interzisă.

(7)Copilul contenţionat fizic rămâne sub supravegherea permanentă din partea personalului medical şi nu va rămâne singur în încăpere.

(8)Tehnica contenţionării constă în imobilizarea atât a membrelor superioare, cât şi a celor inferioare, cu evitarea lezării prin imobilizare.

(9)Se interzice folosirea de materiale precum sfoară, tifon, feşe sau alte materiale care pot aduce vătămare pacientului.

(10)Contenţionarea se va face numai în cadrul structurilor cu paturi de psihiatrie pediatrică din cadrul spitalelor.

Art. 11

În cazul copiilor internaţi într-un spital/într-o structură de psihiatrie, contenţia va fi aplicată în caz de potenţial de autoagresivitate/heteroagresivitate, astfel:

a)pentru copiii diagnosticaţi cu heteroagresivitate cu greutate sub 50 kg: se vor folosi manşete ajustabile din piele pentru mâini şi picioare;

b)pentru copiii diagnosticaţi cu heteroagresivitate cu greutate mai mare de 50 kg: se vor folosi manşete ajustabile din piele pentru mâini şi picioare şi curele late pentru torace şi genunchi;