Marcarea Zilei mondiale a spălatului pe mâini (Global Handwashing Day), în fiecare an pe 15 octombrie, este promovată şi susţinută de Parteneriatul Global Public-Privat pentru spălarea mâinilor, pentru a atrage atenţia asupra importanţei acestui mic gest, de multe ori considerat banal, dar care ne poate scăpa de numeroase boli, asigurându-ne siguranţă şi o creştere sănătoasă.
Tema din 2020 este „Igiena mâinilor pentru toţi!”. Ne putem feri de cele mai multe boli spălându-ne pe mâini în mod corect – cu săpun şi frecvent, astfel încât acest gest să devină un obicei. O igienă corectă ne poate feri de peste 200 de boli, se arată pe pagina dedicată zilei, globalhandwashing.org. Tema Zilei mondiale a spălatului pe mâini din acest an pune accentul pe informarea populaţiei pentru a înţelege adevărata însemnătate a păstrării igienei mâinilor în prezent şi viitor.
Ca în fiecare an, ziua serveşte ca o platformă pentru creşterea gradului de conştientizare la nivel mondial cu privire la importanţa spălării mâinilor cu săpun. Pandemia COVID-19 ne confirmă în mod cert că spălarea mâinilor este una dintre cele mai simple modalităţi de a preveni răspândirea oricărui virus şi de asemenea ne asigură o sănătate mai bună în general.
În perioada pandemiei de COVID-19, Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a lansat noi recomandări şi linii directoare care stipulează că facilităţile de igienă trebuie să se regăsească la intrarea în toate clădirile comerciale publice şi private (pentru utilizare la intrare şi la ieşire), în toate centrele de transport majore (staţii de autobuz, gări, aeroporturi şi porturi maritime) şi în pieţe, magazine, lăcaşuri de cult, unităţi sanitare publice şi şcoli. Înainte de pandemie, facilităţile pentru igienizarea mâinilor în locurile publice nu au fost o prioritate pentru guverne sau sectorul privat. Pandemia COVID-19 a declanşat o mulţime de inovaţii la nivel local, în special în zona instalaţiilor pentru igienizarea mâinilor „fără atingere”, pentru a minimiza contaminarea încrucişată.
În acest an, Misiunile Permanente ale Finlandei şi ale Regatului Unit la Organizaţia Naţiunilor Unite, în colaborare cu UN-Water, Parteneriatul Global Public-Privat pentru spălarea mâinilor, OMS şi UNICEF, au convocat un eveniment virtual la nivel înalt, „Ziua mondială a spălării mâinilor – intensificarea măsurilor pentru a asigura igiena mâinilor pentru toţi”, care se desfăşoară pe 15 octombrie. Reuniunea îşi propune să impulsioneze acţiuni la nivel mondial, regional şi naţional privind igiena mâinilor, cu scopul de a evita îmbolnăvirea cu COVID-19. Evenimentul are un format combinat, cu prezentări live, un panel de discuţii şi prezentarea de susţineri video la care se pot înscrie cei care doresc, potrivit https://globalhandwashing.org/.
Prin spălarea corectă a mâinilor se pot reduce următoarele boli: bolile diareice cu 30% până la 48%; infecţiile respiratorii acute cu 20%; holera, Ebola, shigeloza, SARS şi hepatita E; de asemenea, protejează împotriva infecţiilor asociate şi reduce răspândirea, creşte rezistenţa antimicrobiană, se arată pe pagina Zilei mondiale a spălatului pe mâini.
Parteneriatul Global Public-Privat pentru spălarea mâinilor (The Global Public-Private Partnership for Handwashing – PPPHW) este o coaliţie internaţională de părţi interesate (organizaţii naţionale şi internaţionale) ce lucrează în mod explicit pentru promovarea spălării mâinilor cu săpun pe o scară largă şi recunoaşterea igienei ca pilon al dezvoltării internaţionale şi al menţinerii sănătăţi publice.
Pentru prima dată, Ziua mondială a spălatului pe mâini a fost marcată în 2008, an care a fost declarat de Naţiunile Unite – Anul Internaţional al Salubrităţii.