Ketamina:
– descoperită în anul 1962, folosită în anestezie și în tratamentul durerii cronice (în războiul din Vietnam le permitea soldaților să nu mai simtă durerea provocată de rănile grave).
– între anii 1970-1990 a început să fie cunoscută pentru efectele sale halucinogene și disociative, fiind folosită în cluburi ca un drog recreațional (,,Praful Ingerilor”).
Mecanism de acțiune:
Este o moleculă derivată din fenilciclidină, care acționează:
– ca un antagonist pe receptorii NMDA (acid N-methil-D-asparat) al glutamatului
– pe receptorii monoaminergici muscarinici, nicotinici și ai celor pentru apioide
– asupra canalelor de Na și Ca.
Pe modele animale s-a demonstrat că o doză mică de Ketamină determină rapid:
blocarea receptorilor NMDA la nivel postsinaptic ce ar conduce la eliberarea presinaptică de glutamat;
creșterea activării receptorilor AMPA;
activarea proteinei mTOR și BDNF ce induce o sinteză proteică în special la nivelul neuronilor prefrontali, care permite măturarea și creșterea dendritelor la o oră dupa administrarea Ketaminei…
Citiți continuarea materialului accesând link-ul următor: Ketamina, depresie și suicid spre o nouă clasă de antidepresive
Articol scris de dr. Gabriela Ștefuriac, medic rezident psihiatru în cadrul Institutului de Psihiatrie „Socola” Iași.