În perioada 10 – 13 martie 2021 s-a desfăşurat la Bangkok, Thailanda, Congresul Mondial de Psihiatrie, organizat de Asociaţia Mondială de Psihiatrie şi prilejuit de aniversarea ediţiei cu numărul 20 a celei mai importante manifestări ştiinţifice dedicate psihiatriei.
Institutul de Psihiatrie „Socola” Iaşi a fost reprezentat la acest congres de dr. Marcel-Alexandru Găină, medic rezident psihiatru, care a câştigat locul întâi în Competiţia de Prezentări de 3 Minute cu lucrarea „Standardizarea tehnicilor de expunere la realitatea virtuală în tulburările anxioase”.
Competiţia, la care s-au înscris specialişti în psihiatrie din întreaga lume, a fost una interactivă, iar fiecare concurent a avut la dispoziţie 3 minute şi un singur slide pentru a-şi prezenta lucrarea. După terminarea expunerii, fiecărui concurent i s-au alocat două minute pentru sesiunea de întrebări şi răspunsuri. Pe lângă acurateţea datelor ştiinţifice prezentate, a fost punctat şi modul în care concurentul a reuşit să capteze atenţia auditoriului. „Provocarea a constituit-o încadrarea în timpul de 3 minute, competiţia fiind recunoscută pentru dificultate întrucât necesită o bună stăpânire a temei şi o mare capacitate de sinteză. Tema abordată, precum şi modul de prezentare au stârnit curiozitatea publicului, astfel încât sesiunea de întrebări şi răspunsuri care mi-a fost alocată a fost prelungită de la două minute la aproximativ 20 de minute, pentru a putea răspunde tuturor întrebărilor care mi-au fost adresate”, a declarat dr. Marcel-Alexandru Găină, medic rezident psihiatru în cadrul Institutului de Psihiatrie „Socola” Iaşi.
„Institutul nostru a fost singurul din România care a participat la acest Congres. Mai mult, este pentru prima dată din 1950, de la înfiinţarea Asociaţiei Mondiale de Psihiatrie, când un participant de la noi din ţară câştigă locul întâi într-o competiţie de o asemenea anvergură, iar bucuria noastră este cu atât mai mare cu cât premiul a fost câştigat de dr. Găină, medic rezident în cadrul Institutului. Vorbim aici despre o nouă confirmare a faptului că Iaşul are cei mai buni specialişti în psihiatrie, iar Institutul de Psihiatrie Socola reprezintă vârful de lance în psihiatria românească, fapt recunoscut acum şi la nivel mondial”, a declarat Bogdan Şaramet, managerul Institutului de Psihiatrie „Socola” Iaşi.
Asociaţia Mondială de Psihiatrie a fost înfiinţată în anul 1950, iar de atunci a organizat nu mai puţin de 20 de congrese mondiale de psihiatrie. Asociaţia reuneşte 145 de societăţi de psihiatrie din 121 de ţări din întreaga lume, reprezentând nu mai puţin de 250.000 de specialişti în psihiatrie. Congresul Mondial de Psihiatrie din acest an a început pe 10 martie şi se va termina pe 13 martie, fiind organizat la Bangkok, Thailanda.
Printre temele prezentate la Congres s-au numărat „Telepsihiatria în perioada COVID-19”, „Cum să conduci un spital de psihiatrie”, „Etnopsihoterapia şi nevoia unei adaptări culturale în terapia cognitiv comportamentală”, „Explorarea şi raportarea cazurilor în care suicidul este atribuit factorilor socio-culturali”, „Familie, spiritualitate şi dependenţă”, „Sănătatea mintală şi traumele majore: construirea rezilienţei”, „Etica în psihiatrie: noi provocări” şi altele.