A discuta despre suferință este un lucru dificil, nu doar pentru cel care vorbește, ci și pentru cel care ascultă. Relatând despre cauzele suferinței, despre modalitățile variate de exprimare ale acesteia și despre posibilitățile ei de vindecare, ne dorim ca publicul larg să înțeleagă, să conștientizeze și să aibă o viziune integrativă asupra trăirilor, comportamentelor sau oamenilor în general.
Tulburarea de stres posttraumatic (TSPT) reprezintă o afecțiune medicală asociată cu un grad accentuat de distres, care este declanșată de un eveniment stresant sau traumatizant și care se manifestă prin fenomene psihologice sau fizice ce au un impact negativ asupra vieții persoanei implicate.
În perioada actuală devine din ce în ce mai importantă studierea extensivă a acestei tulburări, deoarece atât la nivel național, cât și internațional, ne confruntăm adesea cu fenomene precum tendința de emigrare a populației, un număr tot mai mare de familii dezbinate și rate crescute de divorțuri, relații abuzive, o rată crescută de șomaj, un status socio-economic redus sau probleme financiare. Contextul pandemic nu a făcut decât să accentueze problemele psiho-emoționale cu care se confruntă populația, limitând în primă instanță accesul acestora în domeniul sanitar, iar ulterior și social sau cultural.
Perioada grea pe care o traversăm în momentul de față, drama colectivă reprezentată de tensiunile dintre state ce se răsfrâng acut asupra populației generale reactualizează temerile cele mai profunde și adânc înrădăcinate ale individului, atacând una din nevoile de bază ale omului, cea de a fi in siguranță. Situațiile în care este amenințată integritatea noastră fizică, dar și a celor din jur, ne fac să experimentăm un cumul de emoții și sentimente, ce variază de la frică, anxietate, furie, șoc, dar și negare. Nu există generație care să nu resimtă trauma războiului. Chiar dacă nu putem controla evenimentele neplăcute care se desfășoară în fața ochilor noștri, stă în puterea noastră să înțelegem și să controlăm percepția noastră asupra celor întâmplate. Gestionarea emoțiilor, validarea lor, trebuie să ocupe un loc important în conversații, fie că este vorba de un copil sau un adult.
Dar, înainte să vorbim despre traumă, trebuie să abordăm noțiunea de stres. Stresul este definit prin presiunea sau tensiunea generată de circumstanțe emoționale, sociale, economice, ocupaționale, de evenimente sau experiențe greu de gestionat și suportat. Adeseori, stresul poate fi transformat în motivație și energie pozitivă. Totuși, acțiunea îndelungată și timpurie a stresului asupra copilului poate duce la distrugerea celulelor cerebrale și perturbă sau întrerupe dezvoltarea neuronilor, cauzând deficite de inteligență și gândire, dificultăți sociale, tulburări de limbaj, probleme în formarea deprinderilor receptorii și expresive, ale deprinderilor fine motorii, ale abilității de ordonare spațială și secvențială, probleme de atenție și memorie etc. Stresul prelungit creează dificultăți de adaptare și copiilor mai mari sau adulților.
Stresul intens, care depășește capacitatea de răspuns adecvat și care generează tulburări și efecte patogene durabile evoluează către stresul traumatic sau traumă psihică. Atunci când individul dezvoltă o reacție de stres care durează mai mult de 30 de zile, abilitatea persoanei de a desfășura o activitate profesională și conservarea relațiilor sociale sunt sever afectate. În momentele în care persoanele traumatizate sunt vulnerabile și contactul cu lumea exterioară este deficitar, aceștia dezvoltă simptome care conduc la alienare, ostilitate și retragere, la tensiune în relațiile cu membrii familiei, prietenii sau colegii de muncă. Așadar, traumele afectează rareori un singur individ.
Propunem definirea traumei ca fiind o experiență vitală de discrepanță între factori situaționali amenințători și capacitățile individuale, experiență care este însoțită de sentimente de neajutorare, abandon, lipsă de apărare și care conduce la o zdruncinare de durată a înțelegerii propriei persoane și a lumii, în general. Așadar, evenimentele și experiențele traumatice determină o perturbare persistentă a înțelegerii lumii exterioare și a propriei persoane. Modul în care fiecare persoană percepe evenimentele din viața sa, răspunsurile sale, abilitatea de a face față și de a depăși un eveniment sau o situație problematică determină în definitiv natura traumatică a unui eveniment.
Diferiți autori au propuse trei criterii pentru a considera un eveniment traumatic: lipsa controlului asupra situației, percepția faptului că situația este una extrem de negativă și apariția ei bruscă. Unii autori au propus o definiție și mai largă a traumei, sugerând că un eveniment este traumatic dacă produce o suferință puternică și, cel puțin temporar, depășește resursele interne adaptative ale individului.
Severitatea traumei este unul din factorii cu o mare influență asupra răspunsurilor individuale de natură traumatică. Caracteristicile obiective ale unui eveniment, precum intensitatea și durata, contribuie la severitatea lui deoarece modifică percepțiile individuale cu privire la controlabilitatea și valența lui negativă. Studiile arată că majoritatea evenimentelor potențial traumatice nu au un impact foarte puternic iar, în medie, doar aproximativ 20% dintre persoanele expuse unor traume dezvoltă sindromul de stres posttraumatic. Această concluzie conduce la ideea că nu evenimentul în sine determină reacțiile individuale, ci percepțiile subiective asupra evenimentului, percepții care pot fi influențate de diferite variabile de natură personală.
Trauma este o experiență trăită. De aceea, corpul nostru este cel care poartă, care înmagazinează experiența. Așadar, stresul posttraumatic este o traumă psihologică severă care are ca rezultat o suferință emoțională și o afectare semnificativă în domeniul social de funcționare, dezvăluind un sumar clinic complex, care se dovedește a fi o provocare de abordare a răspunsului terapeutic. În populația generală, TPST este frecvent asociat cu cea mai mare rată de utilizare a serviciilor medicale și a altor servicii profesionale, ceea ce îl face una dintre cele mai costisitoare tulburări mintale.
Tulburarea de stres posttraumatic perturbă funcționarea celor afectați, influențându-le abilitățile de a-și răspunde nevoilor zilnice și de a realiza cele mai elementare sarcini. În TSPT un eveniment traumatic nu este amintit și clasat în trecutul personal în același mod cu alte evenimente de viață, ci el continuă să interfereze cu realitatea vieții victimelor sale. Acestea retrăiesc în mod repetat experiențele suferite, reacționând în mintea și în corpul lor ca și cum evenimentele nu au încetat niciodată.
Consecințele traumei și ale tulburării de stres posttraumatic variază foarte mult în funcție de vârsta victimei, de intensitatea evenimentului traumatic, de natura traumei, de reacția la traumă și de sprijinul primit în perioada post-expunere. În general, cei afectați de TSPT suferă o reducere a calității vieții din cauza simptomelor intrusive care le limitează abilitatea de a funcționa în viața de zi cu zi.
Tulburarea de stres posttraumatic este o tulburare de anxietate ce se caracterizează prin trei mari categorii de probleme: retrăirea persistentă a evenimentului traumatic (simptome intruzive), evitarea persistentă a stimulilor asociați cu trauma și simptome persistente de hiperactivare neurofiziologică.
Simptome intruzive:
- amintiri ale evenimentului (imagini, mirosuri, sunete, sentimente și emoții);
- coșmaruri legate de eveniment;
- flashback-uri;
- reacții emoționale intense (teamă, nervozitate, tristețe sau vinovăție) la evocarea evenimentului;
- simptome fizice (transpirații, tensiune musculară) determinate de evocarea evenimentului.
Simptome de evitare și de paralizie emoțională:
- încercarea de a evita orice lucru legat de traumă;
- goluri de memorie;
- pierderea interesului pentru activitățile normale;
- senzația de izolare și detașare față de ceilalți;
- senzația de amorțeală sau tocire emoțională;
- limitarea perspectivelor de viitor.
Simptome de hiperactivare neurofiziologică:
- somn agitat;
- hipervigilență;
- mânie și iritabilitate;
- dificultăți de concentrare;
- căutare permanentă a semnelor de pericol;
- nervozitate, izbucniri nervoase.
În cazul stresului posttraumatic, amenințarea este percepută ca fiind actuală și permanentă, iar în consecință avem permanent o atitudine defensivă chiar dacă nu e nimic periculos în prezent.
Asistența persoanelor ce suferă de stres posttraumatic reprezintă una din provocările psihologiei și psihiatriei contemporane și constituie o sarcină foarte dificilă pentru psihoterapeuți, ce necesită cunoștințe profunde, competențe de lucru cu trauma psihologică și multiplele ei consecințe. Intervenția psihologică în situația persoanelor ce au trăit evenimente generatoare de stres major presupune o abordare pe multiple planuri și determină apelarea la resursele interne proprii ale victimelor, familiei lor și ale specialiștilor.
În era în care trăim, având în vedere lucrurile cu care ne confruntăm în viața de zi cu zi, devine din ce în ce mai important să înțelegem rănile psihice, astfel având șansa de a elibera resursele blocate în experiențele traumatice, cu scopul unei calități superioare a vieții. De asemenea, pătrunzând în adâncurile minții reușim să limităm efectele patologizante ale rănilor psihice, în așa fel încât prevenția se va concretiza într-un rezultat, nu doar într-un deziderat. Este necesar să manifestăm empatie și să rezonăm cu cei din jur la nivel de comunitate, pentru că doar prin sprijin reciproc putem trece peste greutățile întâmpinate.
Dr. Bianca Oroian, medic rezident psihiatrie, Institutul de Psihiatrie „Socola” Iași
Puteți citi un studiu mai amplu pe această temă, accesând link-ul următor: https://www.hindawi.com/journals/omcl/2021/5599265/
