Măştile sunt benefice, dar ventilaţia este esenţială pentru reducerea riscului de transmitere virală

1513

Purtarea măştilor faciale şi limitarea numărului de spectatori sunt măsuri importante, dar o tehnologie de ventilaţie corespunzătoare este „ingredientul” esenţial pentru reducerea riscului de transmitere a noului coronavirus în rândul participanţilor la evenimente publice desfăşurate în spaţii închise, potrivit unui studiu german.

Cercetătorii spun, de asemenea, că rezultatele studiului au implicaţii importante în ceea ce priveşte controlarea epidemiei şi în rândul populaţiei largi.

Circa 1.500 de voluntari cu măşti faciale, dezinfectanţi şi emiţătoare pentru păstrarea distanţei au participat la un concert pop desfăşurat într-o sală din Leipzig în luna august pentru a estima modalitatea prin care virusul se transmite în cadrul unor mulţimi mari de oameni.

Cercetătorii au simulat trei scenarii – care au variat numărul spectatorilor precum şi standardele de distanţare socială – şi au creat un model computerizat al arenei pentru a analiza fluxul de aerosoli provenit de la spectatorii potenţial infectaţi.

„Cea mai importantă descoperire pentru noi a fost să înţelegem cât de crucială este existenţa unui tehnologii adecvate de ventilaţie. Este un aspect esenţial pentru reducerea riscului de infectare”, a precizat Stefan Moritz, coordonatorul studiului RESTART-19 şi profesor la Facultatea de Medicină a Universităţii din Halle.

Potrivit studiului, reducerea capacităţii sălii, deschiderea mai multor puncte de intrare şi plasarea spectatorilor pe scaune sunt măsuri care pot avea un impact major asupra numărului de persoane cu care oamenii intră în contact.

Recomandările făcute de noul studiu includ următoarele dispoziţii: consumul de alimente să fie permis doar pe scaune, zone de aşteptare să fie amenajate în aer liber, purtarea măştii pe întreaga durată a concertului şi angajarea unor însoţitori care să se asigure că spectatorii respectă regulile de igienă.

Cercetătorii au dezvoltat, de asemenea, un model epidemiologic prin care să analizeze impactul pe care punerea în scenă a unui eveniment îl generează în rândul populaţiei generale.

Autorii studiului au ajuns la concluzia că măsurile de igienă precum purtarea măştilor şi distanţarea socială ar trebui să fie în continuare respectate atât timp cât pandemia persistă, iar planul de aşezare pe scaune şi numărul invitaţilor ar trebui să fie ajustat în baza datelor referitoare la incidenţa virusului.

„Evenimentele au potenţialul de a alimenta epidemia prin transmiterea agenţilor patogeni, dar, dacă sunt respectate principiile de igienă, atunci riscul este foarte scăzut”, a spus Rafael Mikolajczyk, cercetător la Institutul de Epidemiologie Medicală al Univesităţii din Halle.

Rezultatele studiului nu au fost încă evaluate prin procedura peer-review.