Sindromul Cotard

1429

Descris prima oară în 1880, sindromul Cotard se caracterizează prin idei delirante de enormitate, imortalitate şi de negaţie referitoare la propriul corp sau la propria existenţă.

Simptomele şi evoluţia sindromului Cotard variază de la idei de distrugere spontană a organelor, a corpului şi a sufletului până la completa negare a existenţei.

Asociază în mod tipic simptome depresive – 90% din cazurile descrise în literatură.

Unii pacienţi pot prezenta refuz alimentar, pot manifesta comportament de auto-mutilare sau comportament suicidar.

În 1995, un studiu retrospectiv cuprinzând analiză a 100 cazuri, realizat de Berrios şi Luque a condus la prima clasificare bazată pe dovezi a sindromului Cotard în 3 forme:

– depresie psihotică: predomină melancolia, dar un delir de negaţie puţin reprezentat;

– Cotard tip I: componentă delirantă mai proeminentă decât cea depresivă;

– Cotard tip II: prezenţa mixtă a anxietăţii, depresiei şi a halucinaţiilor auditive.

Cele mai comune simptome prezentate de pacienţi au fost: dispoziţia depresivă (89%), delir de negaţie cu privire la propriul corp (86%) sau la propria existenţă (69%), anxietate (65%), sentimente de culpabilitate (63%), delir hipocondriac (58%) şi delir de imortalitate (55%).

Citiţi continuarea materialului, accesând link-ul următor: Noutate medicală

Articol scris de dr. Elena Ramona Barbir, medic rezident psihiatru – Institutul de Psihiatrie „Socola” Iaşi.