Un mare campion, în vizită la Institutul de Psihitrie „Socola” Iaşi

1214

Copiii internaţi la Compartimentul de Neuropsihiatrie Infantilă din cadrul Institutului de Psihiatrie „Socola” Iaşi au primit miercuri, 30 septembrie, vizita campionului ieşean la box Alexandru Marin, cel mai bine clasat boxer profesionist român din toate timpurile.

Extrem de deschis şi fără a lăsa vreo clipă impresia că a uitat de locurile natale, Alexandru a stat de vorbă cu cei mici, le-a povestit despre ce înseamnă viaţa de boxer, sacrificiile pe care trebuie să le faci pentru a ajunge un mare campion, despre viaţa din Statele Unite, precum şi despre cele mai frumoase amintiri pe care le are din Iaşi, locul său natal.

Un moment special al vizitei l-a constituit sesiunea foto, în care celebrul boxer a acceptat toate provocările venite din partea copiilor, învăţându-i, în acelaşi timp, şi câteva „scheme” pe care le aplică în meciurile sale.

„Este un început care vorbeşte despre modul în care privim Neuropsihiatria Infantilă la Institutul de Psihiatrie Socola Iaşi. În afară de Alexandru Marin, vor veni aici şi alţi campioni ai României, care-i vor ajuta pe copii să treacă mai uşor peste momentele în care sunt internaţi şi care, de ce nu, le vor deschide acestora apetitul spre sport, spre performanţă. Pot să vă spun şi că Alexandru Marin tot ieşean şi român rămâne şi demonstrează din nou că este un mare om. Îi doresc lui Alexandru tot binele din lume şi multe victorii în boxul profesionist mondial!”, a declarat Bogdan Şaramet, managerul Institutului de Psihiatrie „Socola” Iaşi.

Alexandru Marin a fost o mare speranţă a boxului amator românesc. La 18 ani, în 2010, cucerea medalia de bronz la Campionatele Mondiale de tineret de la Baku şi se clasa, câteva luni mai târziu, pe locul 5 la Jocurile Olimpice de Tineret din Singapore. În 2013 a lăsat în urmă Iaşul natal şi a plecat în Statele Unite, la Betsheda (Maryland), un orăşel care l-a primit cu braţele deschise. Aici şi-a început cariera de profesionist, la categoria supermuscă (52 kg), carieră care până acum i-a adus centurile IBF Inter-Continental şi IBO Inter-Continental.

Astăzi este cel mai bine clasat pugilist român din toate clasamentele boxului profesionist, iar cariera lui promite să urce vertiginos.

„Întotdeauna voi reveni cu drag acasă, la Iaşi. Iar acum, după vizita de la Institutul de Psihiatrie, voi avea un motiv să vin şi mai des, pentru că tot ceea ce am văzut şi am trăit aici m-a impresionat profund. Aceşti copii au nevoie de sprijinul nostru, al tuturor, iar eu voi face tot ce-mi stă în putinţă să le fiu alături”, a declarat marele campion Alexandru Marin.