Tulburarea de panică: când frica ne copleşeşte!

73

Toată lumea se teme de ceva. Este puțin probabil să găsim vreo persoană care nu a simțit niciodată frica. Conform studiilor, frica de vorbit în public, de şerpi, păianjeni, de înălţimi, de apă, de spaţii închise, de ace etc sunt printre cele mai obişnuite în orice comunitate.

Evenimentele neplăcute din trecut condiţionează mintea să fie speriată de un anumit lucru sau eveniment. Creierul este structura ce controlează întreaga existenţă umană. Amigdala, localizată în lobii temporali ai creierului, este elementul cheie care controlează procesarea emoţiilor negative. Ȋnsă, avem de-a face cu frici sănătoase şi cu forme exagerate de frică.

Frica semnalizează pericolul și pregătește organismul pentru a reacționa la situațiile care amenință viața. Frica este necesară supraviețuirii, un mecanism ce ne asigură energia esențială mobilizării în situații critice. De la baza fricii sănătoase, cea care ne face să ne dăm la o parte din fața unui tren în mers, pot apărea, în urma influențelor exterioare, și forme patologice, induse uneori de cei care au grijă de noi (de exexmplu parinţii), din preocuparea lor de a ne proteja de situaţiile neplăcute prin care ei au trecut la un moment dat.

Cei mai mulţi dintre noi avem mai multe frici, pornind de la cele banale, până la temeri care ne paralizează, ca frica de moarte sau frica de cutremur. Există însă situații în care frica devine exagerată și persistentă, în lipsa unui pericol real, și poate deteriora sever viața, ducând la dezvoltarea de patologii din categoria tulburarilor anxioase (fobiile, de exemplu).

Frica acţionează şi fizic, modificând ritmul cardiac, dar şi prin apariţia bâlbâielii. Multe persoane paralizează pur şi simplu când se confruntă cu o situaţie în care simt frică, nemaifiind în stare să mişte nici măcar un deget. Temerile se pot transmite şi la nou-născut, dacă mama trăieşte în timpul sarcinii o frică puternică. Grijile pe care ni le facem pentru cei dragi sau pentru diverse lucruri, îşi pun amprenta mai devreme sau mai târziu asupra sănătăţii mentale, emoţionale sau fizice. Tocmai de aceea, frica poate declanşa pofta de mâncare sau, dimpotrivă, persoana îşi pierde dorinţa de a mânca.

Mintea lansează un program de frică, care, din cauza unor emoţii specifice, „bulversează” glandele endocrine, cu toate consecinţele care decurg de aici. Pentru a controla frica e necesar să deveniţi conştienţi de aceasta şi să vă „împrieteniţi” cu ea; să învăţaţi să o depăşiţi treptat, prin acţiuni simple.

Există programe mentale prin care puteţi deveni mai curajoşi, astfel încât să ajungeţi să vă stăpâniţi frica, Ȋnsă, dacă nu reuşim să gestionăm frica pe care o avem, atunci este indicat să apelăm la un specialist. Impactul stresului asupra stării noastre de sănătate a devenit deja foarte bine cunoscut, dar cu toate acestea este un factor mai mereu ignorat.

Aveți uneori atacuri bruște de frică şi anxietate care durează cateva minute? Poate că inima vă bate prea tare, transpiraţi și simțiţi că nu puteți respira sau gândi? Aceste simptome apar fără un declanșator evident, determinându-vă să vă faceți griji? Dacă da, este posibil să aveți un tip de tulburare de anxietate numită tulburare de panică. Această tulburare, lăsată netratată, vă poate scădea calitatea vieții, deoarece poate duce la alte temeri și tulburări mentale, probleme la locul de muncă și izolare socială.

Persoanele cu tulburări de panică au atacuri bruște și repetate de frică care durează câteva minute sau mai mult. Acestea se numesc atacuri de panică. Atacurile de panică se caracterizează printr-o frică de a pierde controlul chiar și atunci când nu există nici un pericol real. O persoană poate avea, de asemenea, senzaţia că are un atac de cord. Simptomele fizice în timpul unui atac de panică pot fi:palpitaţii, transpirație, frisoane, tremurături, probleme de respirație, slăbiciune sau amețeli, amorțirea mâinilor, dureri în piept, dureri de stomac și greață.

Unii cercetători consideră că persoanele cu tulburări de panică interpretează greșit senzații corporale inofensive ca amenințări. Tulburarea de panică începe adesea la adolescența târzie sau la vârsta adultă timpurie. Mai multe femei decât bărbați au tulburări de panică. Dar nu toți cei care suferă atacuri de panică vor dezvolta tulburări de panică.

Tulburarea de panică este tratată în general cu psihoterapie şi/sau medicamente. Un tip de psihoterapie numită terapie cognitiv comportamentală (CBT) este util în special ca terapie de primă linie pentru tulburarea de panică. CBT vă învață diferite moduri de a gândi, de a vă comporta și de a reacționa la sentimentele care apar. De asemenea, medicii pot prescrie diferite tipuri de medicamente pentru a ajuta la tratarea tulburărilor de panică. Nu renunțați la tratament prea repede. Atât psihoterapia, cât și medicația pot dura ceva timp pentru a produce efecte. Asigurați-vă că dormiți și faceți exerciții fizice, mâncați sănătos și apelați la familie și prieteni în care aveți încredere pentru sprijin.

Psihoeducaţia implică intervenţia terapeutică adresată pacienţilor şi familiei acestora menită să le ofere informaţiile şi suportul necesar pentru a înţelege şi a face faţă unei tulburări mentale. Puterea psihoeducaţiei este mult subevaluată şi subapreciată, chiar ignorată. Psihoeducaţia este cea care creşte aderenţa terapeutică, concept foarte dezbătut în psihiatria prezentului.

Prevenția tulburărilor psihice presupune intervenții care reduc incidența, prevalența și recurența tulburărilor psihice, scad durata simptomelor, reduc afecțiunile care cresc riscul pentru tulburări psihice, previn sau întârzie recurențele și scad impactul individual, familial și social al tulburărilor psihice.

Organizația Mondială a Sănătății subliniază că strategiile de prevenție a acestor tulburări trebuie să fie multifactoriale, intersectoriale, susținute, larg accesibile, să fie bazate pe evidențe științifice, să țină cont de contextul cultural și să respecte drepturile omului. Motiv pentru care, în mod firesc, ne întrebăm: Este secolul al XXI-lea pregătit pentru o schimbare în practica psihiatriei?

CP, 26 ani „Eram la Cluj, singură, într-un hotel plin de medici absolvenţi din toată ţara, ce veniseră să susţină rezidenţiatul pe ramura medicală (pentru Chirurgie se susţinea examenul la Bucureşti). Cred că era ora 21 şi eu adormisem deja în patul imens, printre cărţile împrăştiate în toată camera de hotel. La ora 21.30 m-am trezit speriată, cu palpitaţii, transpiraţii, agitaţie psiho-motorie şi uşoară stare de confuzie….nu înţelegeam ce mi s-a întamplat. Am sunat o prietenă să mă liniştească….. şi chiar a reuşit. Câteva luni mai târziu eram deja medic rezident psihiatru şi învăţam despre atacul de panică…”

Dr. Petronela Nechita, medic primar psihiatru în cadrul Institutului de Psihiatrie „Socola” Iaşi.