Ultrasunetele şi boala Alzheimer

817

O altfel de abordare – ultrasunetele, folosite de exemplu pentru ecografii sau pentru spargerea pietrelor la rinichi, stimulează în acest caz anumite celule ale sistemului imunitar din creier, astfel încât acestea ingerează plăci de proteine beta-amiloid, probabil responsabile de maladia Alzheimer.

Boala Alzheimer nu are încă un tratament eficient şi pentru moment nu se ştie clar cauza – dar se cunosc anumite informaţii despre ea:

– există o oarecare transmitere genetică, cu peste 30 de gene identificate ca posibile implicate în dezvoltarea bolii şi 3 gene dominante transmise de la părinţi la copii, care duc la aproape 50% dintre copiii cu această genă să dezvolte boala.

– există anumiţi factori favorizanţi: anumite bacterii şi virusuri, traumatisme craniene, fumatul, HTA, hipercolesterolemia, diabetul.

La majoritatea oamenilor, boala începe să se manifeste după 65 de ani, dar în cazurile cu o componentă clară ereditară, se manifestă mai devreme.

Boala apare ca urmare a 3 factori: formarea de depozite de fragmente proteine (beta-amiloid) printre neuroni, care duc la încetinirea transmiterii informaţiei nervoase şi declinul funcţiilor mentale, formarea de fascicule dense de proteine tau în jurul neuronilor, care duc la degenerescenţa neuronală, ca urmare a acumulării acestor proteine în creier, neuronii încep să moară – ceea ce face să apară şi manifestările de demenţă.

Boala are mai multe stagii (în general), cu simptome diferite: în faza incipientă, primele semne sunt problemele de memorie recentă, schimbari de personalitate; în faza intermediară problemele de memorie se exacerbează (nu mai sunt recunoscuţi familia şi apropiaţii), la fel cele de personalitate (agresivitate, paranoia) şi apare necesitatea de ajutor pentru activităţile zilnice (mâncare, toaletă, îmbrăcare etc); la final, pacientul pierde total capacitatea de-a vorbi şi depinde total de alţii pentru activităţile zilnice. Acum, pacientul nu mai păstrează controlul asupra sfincterelor (incontinenţa), nu mai poate mesteca, înghiţi, la final nu va mai putea respira.

Dr. Adriana Balcan, medic rezident psihiatru – Institutul de Psihiatrie „Socola” Iaşi

Citiţi continuarea materialului, accesând link-ul: Ultrasunetele şi Boala Alzheimer